Copiilor le place sa comunice mai mult decât oamenilor mari. De când încep sa vorbească nu-i mai poţi opri pentru nimic in lume. Mai mult şi mai mult, însa, le plac telefoanele. La început le molfăie, cum a fost cazul cu Stefi când mi-a înhăţat telefonul din mana şi l-a mozolit pana când săracului i-a cedat bateria de atâta stres. A trebuit sa-l pun în prosop o vreme ca sa-şi revină şi sa-l mai pot folosi. A trecut apoi la etapa următoare, cea de butonare. Inca nu vorbea, dar a invatat sa apese pe butoane sau pe ecranul telefonului. A dat şi câteva apeluri la întâmplare, noroc ca la numere inexistente.
Acum a început sa vorbească şi înşfacă telefonul pe care-l pune la ureche şi se plimba prin casa in cerc (oare la cine o fi vazut asta??) si striga cat poate in receptor "Aaalio!". Mai nou, vorbeşte cu bunicii la telefon şi le mai şi canta cate ceva.
Viitorul comunicaţiilor e salvat, asta e clar! Noua generaţie se pricepe la comunicare bine de tot!
Toate bune,
Padre
