Bebe si telefonul

Copiilor le place sa comunice mai mult decât oamenilor mari. De când încep sa vorbească nu-i mai poţi opri pentru nimic in lume. Mai mult şi mai mult, însa, le plac telefoanele. La început le molfăie, cum a fost cazul cu Stefi când mi-a înhăţat telefonul din mana şi l-a mozolit pana când săracului i-a cedat bateria de atâta stres. A trebuit sa-l pun în prosop o vreme ca sa-şi revină şi sa-l mai pot folosi. A trecut apoi la etapa următoare, cea de butonare. Inca nu vorbea, dar a invatat sa apese pe butoane sau pe ecranul telefonului. A dat şi câteva apeluri la întâmplare, noroc ca la numere inexistente.
Acum a început sa vorbească şi înşfacă telefonul pe care-l pune la ureche şi se plimba prin casa in cerc (oare la cine o fi vazut asta??) si striga cat poate in receptor "Aaalio!". Mai nou, vorbeşte cu bunicii la telefon şi le mai şi canta cate ceva.
Viitorul comunicaţiilor e salvat, asta e clar! Noua generaţie se pricepe la comunicare bine de tot!

Toate bune,

Padre

Plimbare cu săniuţa

Asta e a doua iarnă pentru Ştefi, dar e foarte importantă pentru că acum conştientizează mare parte din ce ţine de acest anotimp: zăpadă, frig, ninsoare, om de zăpadă, săniuţă, câini zburdând în zăpadă şi mai puţin fleoşcăiala de pe trotuare şi străzi. Ne propusesem să-i luăm o săniuţă înainte de Sărbători, dar nu am reuşit. Am găsit o mulţime de modele: din plastic, de lemn cu zăbrele, de lemn cu scândură, cu spătar, fără spătar, de la 80 RON până la 7-800 RON (omg!). Vroiam să fie şi sigură, şi să poată fi folosită când mai creşte, să fie şi ieftină, dacă se poate să facă şi cafeaua dimineaţă. Şi uite că au trecut Sărbătorile şi sanie n-am luat. Pisicile erau foarte nefericite din această cauză şi cereau in fiecare zi sanie ca să iasă la zăpadă împreună cu câinii maidanezi din parcare. Le-am ascultat rugile şi am găsit, din întâmplare, o săniuţă numai bună. În ziua următoare s-a topit toată zăpada. Nu durează mult şi mai vine o ninsoare, mult mai serioasă decât ultima. Bucuria noastră că nu mai blocăm debaraua degeaba şi putem ieşi la sanie. Ştefi e încântată la maxim! E atâta zăpadă, frig, copii care se joaca cu bulgări, senzaţii tari pe sanie, oameni de zăpadă, raţe sălbatice şi pescăruşi pe lac ce se bat pe mâncare, e o nebunie de lucruri noi pentru ea.
Zilele urmatoare am mers la creşă pe sanie, dar nu prea pare o idee stralucită, decât pentru Ştefi pentru că e evident că sania nu poate să mearga şi pe trotuarul din ciment (fabricanţii ăştia nu te avertizează niciodată de limitările produselor). Cred ca zilele urmatoare vom folosi iarăşi căruciorul.

Toate bune şi pe curând!

Padre

Copii și pisici

Copii si pisici
Iată că s-a întors și mama acasă, doldora de cunoștințe noi, dar și de viruși de răceala. După câteva incidente cu un taximetrist de aeroport, mai milog decât un cerșetor, apoi cu un homeless bețiv și agresiv care a preluat-o de la ușa taxiului și nu a slăbit-o pana la intrarea în bloc, intra și mama în casa. Suflețelul doarme de mult și avem parte de o noapte de somn liniștit și noi.
Dimineață Stefi se comporta ca și cum mama n-a fost plecata deloc. Singurele care au reacționat mai vizibil au fost pisicile (în limbaj original by Stefi - pâtca și mai apoi 'ca). Au năvălit în camera copilului mieunând și cerând mâncare și atenție, în același timp. Bineînțeles ca Stefi are prioritate în astfel de momente pentru ca e ușor de ales între un copil bocitor de foame și doua pisici mieunătoare care au oricând mâncare la dispoziție.
Pisicile au fost prietenele copilului de la început, chiar de dinainte să se nască. Vă povestește Sashon cum o masa pe mama pe burtica din care mânuțe și piciorușe mai trăgeau câte un ghiont din când în când. Smaranda (a doua pisica, sora Sashei) e mai retrasă, mai somnoroasă și mai rezervată în reacții decât sora ei care se crede șefa casei. Avem și o formula de alint pentru ele, dar o păstram între noi.
Când a venit Stefi pe lume o serie de restricții și-au făcut apariția în viata pisicilor: nu mai aveau voie în camera copilului, nu mai puteau sa adulmece orice și erau deranjate sistematic de la somn de niște țipete stridente.
"Ce-o mai fi și arătarea asta? Și-au luat pisica noua? Noi de ce n-o putem mirosi?"
După 3 luni au început să se împrietenească și au devenit prietene la cataramă. E clar că Stefi a fost adoptată de ele și e tratata ca un pui. Asistăm la intervenții în viteză și la apostrofări directe din partea lor când copilul plânge. "Băi, miau-miau, voi nu vedeți că plânge? Puiul mic suferă, faceți ceva, miau-miau!"
De un lucru n-au scăpat bietele animaluțe: de trasul de coadă și de păr.
Ieri, o tentativă de agresiune asupra lui Sashon a avut loc. Riposta a fost rapida și neiertătoare! Singura gheruță ascuțită a pisicii a lăsat o urma timidă pe obrazul fetei. A fost bocet și jale mare, prietenia a fost zdruncinată, iar pisica a fost pârâtă imediat la tata și la mama.
Au făcut iarăși pace când noi amândoi i-am explicat că dacă îi face buba pisicii ea se supără și îi dă na-na pentru ca o doare și pe ea.
Acum Stefi doarme dusa și pisicile sunt întinse una pe calorifer, cealaltă pe pat. E liniște și pace iar intre popoare.
Vor trăi fericite împreună până la adânci bătrâneți (pisicești).

Pe curând!

Padre

A treia zi singuri acasa

Astazi e a treia zi de cand suntem singuri acasa. Mama a fost plecata pentru cateva zile la Praga la un curs si noi ne-am vazut de programul nostru obisnuit, adica: trezit de dimineata, laptic, kkon, imbracat pentru cresa, bagajel, exersare putere de convingere pentru a urca in carucior (uneori si coborat cu copil si carut pe scari de la et 7), schimbat hainute la cresa, bocit putin la intrare in sala. Mai am. De abia am ajuns la ora 8:20 AM.
Incepand cu aceasta ora incepe starea de prehipnoza (pt mine): urcat in metrou, citit stirile pe mobil, evitat persoane lente, corpolente si degraba blocante de cai de acces si rute rapide de deplasare. Ajung la intrarea in cladire, exersez semi-salutul catre security in timp ce tin badge-ul la vedere, asta ca sa nu pierd timpul cu va-rog-sa-mi-aratati-legitimatia-dumneavoastra-poftiti-multumesc-o-zi-buna. Ma urc in lift unde o parte din colegii de suferinta au luat liftul pe naspa, ca de obicei, aglomerandcusca si asa antipatica. Sunt iertati pentru ca o parte din ei (deja sunt recidivisti pe care-i recunosti dupa fetele nevinovate) au luat liftul de la parter pana la etajul 1, ceea ce e considerat un delict mult mai grav decat sa nu fi selectat etajul la care vrei sa mergi si sa vanezi un lift chemat de altii.
Dupa program ma grabesc sa ajung la metrou sa o iau pe Stefi de la cresa. Cand ajung in metrou infulec batonul de ciocolata care o sa-mi tina de foame pana mai tarziu cand adoarme mititica.

Revenim la oi ca sa n-o ia razna. Azi am intarziat un pic si cu ocazia asta am evitat momentul de asteptare alaturi de alti parinti care-si rodeau unghiile sperand ca vor avea copii un pic mai mancaciosi azi. N-avem stresuri de astea noi! Stefi mananca si-ti mai cere chiar!
Am gasit-o pe Stefi cu asistenta. Era singurul copil nerevenidicat. In total am intarziat cam 10 minute. Hai 15-ish. Bine! 20 si e final.
Intrebam de mancare, somn, kkon, febra, mucisori. Mi se raspunde: mancare in seara asta doar o feliuta de paine pentru ca se pare ca nu-i place pate-ul. Somnica da, kkon nu, mucisori da, febra nu. Ma ingrijorez cand aud ca big chief no kk. Ieri dimineata a fost ultimul eveniment de acest gen, atestat in principal cu ajutorul simtului meu olfactiv. Mda.
Iata ca nu e tot! Stefi a fugit impreuna cu copiii mai mai si a cazut pe covor. Dovada e o usoara umflatura pe buza inferioara, la mijloc. Nimic grav, dar mi-a tresarit un pic inima cand o vazusem. Ii mai dau un pupic (cred ca e pupicul numarul 57 pe ziua de azi).
Drumul spre casa e lipsit de incidente, dar marcat de ceata. Tragem fularul peste nas si peste "tita" pentru care am fost santajat cu un bocet in crescendo.
Acasa ne chinuim sa facem kk pe olita (doar tata se chinuie pentru ca Stefi mananca dintr-o portocala si pentru ea nu exista probleme pentru moment). Nu se produce minunea. Urmeaza niste reprize mici de bocet neconvingator dupa bebe, tzup-tzup, nino-nino, Ana, Marina, 'ca, chiar si muni si mama. Plange dupa orice, numai sa o iau in brate. E santaj de cea mai buna calitate!
Facem baita cu bebe. Io am o alegere mare de facut: o las sa boceasca dupa mine in casa sau o iau cu mine la bucatarie unde o sa-i dezvalui secretul focului care incalzeste de fapt laptele? Ultima oara cand a vazut asa o grozavie nu s-a mai atins de lapte cateva zile. Risc si fac training despre foc si calitatile lui de intensificare a vitezei termice in fluide prin interactiune la nivel atomic. Stefi ma aproba si e foarte impresionata de pfu-pfu. Repeta de cateva ori si eu o asigur ca nu e periculos deloc pentru tati sau mami si nici pentru lapte. Ne intelegem perfect.
Curatam nasucul, culcam pe bebe si tzup-tzup, pun si eu capul pe perna si adoarme Stefi fara incidente. Super!
Mananc o supa, spal niste vase si ma gandesc sa pun de un blog. Inchei acum ca sa pot sa manac si felul doi si sa ma uit la filmul inceput aseara. De abia stept sa vina mama de la aeroport! Nu e ceata de speriat afara. Sper sa aterizeze cu bine.

Pe curand!

Padre