miercuri, 19 ianuarie 2011

A treia zi singuri acasa

Astazi e a treia zi de cand suntem singuri acasa. Mama a fost plecata pentru cateva zile la Praga la un curs si noi ne-am vazut de programul nostru obisnuit, adica: trezit de dimineata, laptic, kkon, imbracat pentru cresa, bagajel, exersare putere de convingere pentru a urca in carucior (uneori si coborat cu copil si carut pe scari de la et 7), schimbat hainute la cresa, bocit putin la intrare in sala. Mai am. De abia am ajuns la ora 8:20 AM.
Incepand cu aceasta ora incepe starea de prehipnoza (pt mine): urcat in metrou, citit stirile pe mobil, evitat persoane lente, corpolente si degraba blocante de cai de acces si rute rapide de deplasare. Ajung la intrarea in cladire, exersez semi-salutul catre security in timp ce tin badge-ul la vedere, asta ca sa nu pierd timpul cu va-rog-sa-mi-aratati-legitimatia-dumneavoastra-poftiti-multumesc-o-zi-buna. Ma urc in lift unde o parte din colegii de suferinta au luat liftul pe naspa, ca de obicei, aglomerandcusca si asa antipatica. Sunt iertati pentru ca o parte din ei (deja sunt recidivisti pe care-i recunosti dupa fetele nevinovate) au luat liftul de la parter pana la etajul 1, ceea ce e considerat un delict mult mai grav decat sa nu fi selectat etajul la care vrei sa mergi si sa vanezi un lift chemat de altii.
Dupa program ma grabesc sa ajung la metrou sa o iau pe Stefi de la cresa. Cand ajung in metrou infulec batonul de ciocolata care o sa-mi tina de foame pana mai tarziu cand adoarme mititica.

Revenim la oi ca sa n-o ia razna. Azi am intarziat un pic si cu ocazia asta am evitat momentul de asteptare alaturi de alti parinti care-si rodeau unghiile sperand ca vor avea copii un pic mai mancaciosi azi. N-avem stresuri de astea noi! Stefi mananca si-ti mai cere chiar!
Am gasit-o pe Stefi cu asistenta. Era singurul copil nerevenidicat. In total am intarziat cam 10 minute. Hai 15-ish. Bine! 20 si e final.
Intrebam de mancare, somn, kkon, febra, mucisori. Mi se raspunde: mancare in seara asta doar o feliuta de paine pentru ca se pare ca nu-i place pate-ul. Somnica da, kkon nu, mucisori da, febra nu. Ma ingrijorez cand aud ca big chief no kk. Ieri dimineata a fost ultimul eveniment de acest gen, atestat in principal cu ajutorul simtului meu olfactiv. Mda.
Iata ca nu e tot! Stefi a fugit impreuna cu copiii mai mai si a cazut pe covor. Dovada e o usoara umflatura pe buza inferioara, la mijloc. Nimic grav, dar mi-a tresarit un pic inima cand o vazusem. Ii mai dau un pupic (cred ca e pupicul numarul 57 pe ziua de azi).
Drumul spre casa e lipsit de incidente, dar marcat de ceata. Tragem fularul peste nas si peste "tita" pentru care am fost santajat cu un bocet in crescendo.
Acasa ne chinuim sa facem kk pe olita (doar tata se chinuie pentru ca Stefi mananca dintr-o portocala si pentru ea nu exista probleme pentru moment). Nu se produce minunea. Urmeaza niste reprize mici de bocet neconvingator dupa bebe, tzup-tzup, nino-nino, Ana, Marina, 'ca, chiar si muni si mama. Plange dupa orice, numai sa o iau in brate. E santaj de cea mai buna calitate!
Facem baita cu bebe. Io am o alegere mare de facut: o las sa boceasca dupa mine in casa sau o iau cu mine la bucatarie unde o sa-i dezvalui secretul focului care incalzeste de fapt laptele? Ultima oara cand a vazut asa o grozavie nu s-a mai atins de lapte cateva zile. Risc si fac training despre foc si calitatile lui de intensificare a vitezei termice in fluide prin interactiune la nivel atomic. Stefi ma aproba si e foarte impresionata de pfu-pfu. Repeta de cateva ori si eu o asigur ca nu e periculos deloc pentru tati sau mami si nici pentru lapte. Ne intelegem perfect.
Curatam nasucul, culcam pe bebe si tzup-tzup, pun si eu capul pe perna si adoarme Stefi fara incidente. Super!
Mananc o supa, spal niste vase si ma gandesc sa pun de un blog. Inchei acum ca sa pot sa manac si felul doi si sa ma uit la filmul inceput aseara. De abia stept sa vina mama de la aeroport! Nu e ceata de speriat afara. Sper sa aterizeze cu bine.

Pe curand!

Padre

2 comentarii: